

Singurătatea, uneori o comoară, alteori o povară
Singurătatea este o stare emoțională de izolare și de limitare a contactelor sociale. În funcție de context, de nevoi și de nivelul de izolare, singurătatea poate avea atât beneficii, cât și implicații negative. În timp ce unele persoane preferă singurătatea și reușesc să o gestioneze și să funcționeze adaptativ, pentru alte persoane este insuportabilă pe termen mai lung, ducând la probleme și complicații fizice și emoționale.
Singurătatea pe termen lung este asociată cu o calitate mai scăzută a vieții, cu tulburări de somn, anxietate și stări de neliniște, depresie majoră, și cu un sistem imunitar mai scăzut.

Ziua Internațională a celor care se înveselesc singuri
Astăzi, 11 iulie, îi celebrăm internațional pe cei care reușesc să se înveselească singuri.
Acum că am văzut implicațiile singurătății, dar și cum ne face aceasta să ne simțim uneori, este timpul să acordăm credite persoanelor reziliente, optimiste și perseverente în menținerea stării de bine.
În ton cu sărbătoarea de astăzi, am pregătit un ghid cu metode de a-ți induce starea de bine pe cont propriu:
-Inspiră profund pe nas, numărând în gând până la 3, ține aerul încă două secunde, apoi expiră profund pe gură, numărând în gând până la 4. Repetă procesul de minim 5 ori.
-Stai întins pe spate. Începe să încordezi tot corpul (pumni, brațe, abdomen, picioare) cât timp inspiri profund. Apoi, când expiri pe gură, relaxează tot corpul treptat și concentrează-te pe percepția musculară. Repetă procesul de minim 5 ori.
Sunt eroi cu adevărat cei care reușesc să se înveselească și să rămână pe linia de plutire, fără niciun alt sprijin sau suport emoțional. Deși nu este imposibilă această variantă, noi considerăm că echilibrul este influențat și de planul social suportiv.
La Conacul Bunicii Olga, seniorii au parte atât de momente de liniște și de intimitate, cât și de activități de socializare și coeziune de grup. Avem grijă să integrăm în programul bunicilor jocuri de societate, seri de lectură și de film, sărbători tematice, ateliere de pictură, plimbări în aer liber și dimineți cu ceai și biscuiți pe terasă. De asemenea, printre membrii personalului nostru, se află și un psiholog clinician, iar bunicii beneficiază, la cerere, de consiliere psihologică.
Pentru programarea unei vizite, vă așteptăm să ne contactați telefonic la numărul de telefon ☎️ 0766 582 218.